Calea Bărbatului Conștient

Bărbatul autentic, astăzi

Este greu sa fii bărbat?

Cel mai greu azi nu este să fii un bărbat autentic. Cel mai greu este să afli de unde să începi şi cum să-ţi cultivi întregul potenţial de masculinitate.

Pentru că suntem într-o perdea de fum. Prin perdea întrezărim cum defilează pe podiumurile de modă bărbaţi costelivi, cu feţe depresive, îmbrăcaţi în rochii hidoase.

Vedem în reclama de la o firmă gigant de lame de rase că masculinitatea e de fapt toxică. ŞI între timp află că statisticile cu numărul celor care vor să-şi schimbe sexul au explodat în ultimii ani.

Iar femeile par din ce în ce mai greu accesibile –  multe vorbesc despre bărbat mai degrabă ca despre un duşman decât un iubit sau prieten.

Bărbaţii, pe de altă parte, hai să spunem lucrurilor pe nume, nu au modele de masculinitate. Sau nici  măcar nu mai cred în modele.

Ce e de făcut?

Dacă societatea actuală se bâlbâie când e vorba să descrie un bărbat adevărat, aruncăm o privire ce înseamnă masculinitate în epoci care acceptau drept firesc faptul că 1 şi cu 1 fac 2. Aflăm din tradiţiile orientale, din idealul cavaleresc şi chiar din vremurile moderne până prin anii 90 ai secolului trecut, când lucrurile au cam început s-o ia razna.

A proteja, a asigura mijloacele de trai (siguranţă), a fi stâlpul casei. Bărbatul este cel care face legile.  Construieşte cetăţile. Descoperă noi teritorii şi le cucereşte.

Ce calităţi sunt esenţial masculine? Curaj, hotărâre, perseverenţă. Loialitate. Puterea de a acţiona. Spirit explorator. Puterea de a construi. Spirit de iniţiativă. Dinamism.

Nevoia de a se exprima prin fapte. Dar şi emoţia şi genunchiul pus la pământ în faţa misterului feminin. Tandreţea.

Puterea de a renunţa la confort şi plăcere în numele unor idealuri înalte. Disciplină. Autocontrol. Calmul, stăpânirea propriilor emoţii (stăpânire, aşa cum stăpâneşti un cal sălbatic şi îl îmblânzeşti, nu reprimare, nu negare,).

Zice bine vorba românească şi nu e deloc incorectă politic – bărbatul e stâlpul casei, căci stâlpul ţine construcţia. Este vertical. Este puternic. Este stabil.

Bărbatul este axul, menţine lumea care înfloreşte prin femeie. Înflorirea ei nu e posibilă fără axul care face posibilă expansiunea. Iar axul n-ar avea nicio valoare fără universul pe care îl susţine.

Gândeşte-te la asta

Ce calităţi esenţial masculine admiri?

Care dintre calităţile esenţiale masculine sunt puternice în personalitatea şi purtarea ta?

Ce fel de acţiuni pe care le faci des în munca ta şi mai ales în relaţia cu cei din jur şi în relaţia cu femeile reflectă fiecare dintre aceste calităţi masculine dominante în personalitatea ta?

Ce calităţi esenţial masculine sunt mai puţin activate, dar îţi doreşti să le amplifici?

Nu sunt întrebări de genul celor din testele amuzante care se găsesc pe net. Când îţi răspunzi cu sinceritate şi profunzime faci deja primul pas – conştientizezi în ce punct te afli în mod real. Fără autocunoaştere nu există creştere, dezvoltare interioară autentică.

Atunci – zis şi făcut

Ai aşadar o  hartă. Ştii unde să ajungem – ce înseamnă să fii bărbat în toată puterea cuvântului azi.

Ştii cât ai parcurs din drum – calităţile autentic masculine care sunt dominante în personalitatea ta.

Ce zici, trecem la fapte?

Provocare

Accepţi provocarea de a fi atent la tine însuţi pentru 7 zile. Şapte zile mari şi late. Îţi faci lista cu acele calităţi masculine dominante în personalitatea ta. Le selectezi şi pe cele care se manifestă mai rar şi nu par să te caracterizeze.

Iar apoi facem un plan de acţiune. Descoperim prin ce metode le putem amplifica pe cele mai puţin active.

Cum echilibrăm apoi aceste calităţile specific masculine cu partea psihologică numită de Jung – anima. Acea parte de sensibilitate, acea latură interioară de yin, sensibilă, feminină. Doar când atingem un asemenea echilibru suntem pe drumul spre bărbatul adevărat.

Începem călătoria?